Corneliu Dobriţoiu: La MApN am vrut să fac ceva pentru haina şi demnitatea militară
• Cine
desconsideră moralul armatei, merită să fie pus în fruntea unei unităţi demoralizate
şi trimis pe câmpul de luptă. • Degeaba ai zece avioane noi-nouţe dacă nu îţi
poţi permite să le ridici în aer şi le foloseşti doar pe pliantele de
reprezentare sau le scoţi din hangar doar la vizite sau zile festive. • Armata
trebuie să fie echipată, înzestrată, dotată, instruită, pregătită în
permanenţă, ca şi cum a doua zi ar trebui să plece la luptă. • Să nu credeţi că
nu ştiu că militarii noştri din teatrele de operaţii merg în PX-urile aliaţilor
şi îşi cumpără pe banii proprii accesorii şi echipamente care le sunt necesare
pentru îndeplinirea misiunii şi pe care noi ca stat ar fi trebuit să le
asigurăm. Este trist, este jenant, este, dacă vreţi, revoltător. • Regret
faptul că domnul Ioan Rus a raportat nişte date false vizavi de necesarul de fonduri
pentru revenirea pensiilor poliţiştilor la nivelul celor din 2010 pentru cei
cărora le-au fost diminuate.
Bună ziua domnule ministru,
ne revedem la un fel de bilanţ, promis în urmă cu câteva luni. Nu pot să nu
constat disponibilitatea şi consecvenţa cu care vă ţineţi promisiunile. Mai
este o lună şi se intră în campanie pentru alegerile parlamentare şi e momentul
unei mici analize.
Marin
Neacşu: Am să vă întreb pentru început cum vi s-au părut aceste luni şi dacă au
fost mai grele sau mai uşoare decât v-aţi aşteptat.
Corneliu
Dobriţoiu: Bună ziua,
regret că nu s-a putut mai devreme, dar e bine acum, când tolba s-a mai umplut.
Întotdeauna îmi ţin promisiunile mai ales cele făcute în nume personal, când nu
sunt influenţate de alţi factori.
Aceste luni fost cele mai
grele luni din viaţa mea pentru că nu mă aşteptam să găsesc instituţia într-o
asemenea stare, cu un buget prăbuşit. Când vorbim de un buget prăbuşit vorbim
de condiţiile în care în ultimii patru ani fostele guvernări au decis să acorde
un procent minim Ministerului Apărării, pentru a satisface unele interese şi
proiecte clientelare şi nu mai exemplific acum cazurile, sunt binecunoscute
patinoarele, telegondolele, terenurile de fotbal în pantă. Banii aceştia au
fost luaţi de la buget şi probabil cineva se aştepta ca după subfinanţarea
aceasta, instituţia să meargă cu motoarele duduind şi să-şi îndeplinească
misiunile ca în condiţiile unui buget corespunzător. Mai mult, e o problemă de
mentalitate: oamenilor le este frică să spună care este situaţia reală din
structurile pe care le conduc. Ei nu vor spune niciodată, “nu pot să-mi
îndeplinesc misiunea”. Prin logica bunului simţ, cu banii pe care îi primesc eu
pot să-mi îndeplinesc misiunea doar de cât îmi dai pentru că asta înseamnă
folosirea tehnicii, înseamnă combustibili şi înseamnă apoi întreţinerea sau
repararea acesteia. Capacitatea operaţională a unităţilor noastre a fost foarte
puternic afectată de “halucinanta” viziune de bugetare a instituţiei apărării.
Pe de altă parte
cheltuielile de personal au crescut odată cu revenirea în tranşe a salariilor bugetarilor
către nivelul de dinainte de reducere, ca şi repararea nedreptăţilor făcute
pensionarilor fie prin reducerea pensiei, fie prin reţinerea nejustificată a
contribuţiei la asigurările de sănătate. Cine crede că pensionarii militari
sunt simpli pensionari face o mare greşeală. Aceştia reprezintă rezerva
armatei, ei figurează încă în statele de război, contăm pe ei, şi Doamne
fereşte să fie nevoie să apelăm la serviciile lor, în sensul că sperăm să nu
fie nevoie niciodată, dar gândiţi-vă ce s-ar întâmpla să chemi la război oameni
care din punct de vedere moral, psihic nu sunt la randamentul maxim. Cine
desconsideră moralul armatei, merită să fie pus în fruntea unei unităţi
demoralizate şi trimis pe câmpul de luptă. Aceşti oameni se simt încă obligaţi faţă
de armată, pentru ei datoria nu s-a încheiat odată cu trecerea în rezervă,
educaţia şi sentimentul datoriei nu le permite aşa ceva. Dar datorită
loviturilor primite în ultimii ani, spiritul de corp a fost şi el afectat atât
în armata de rezervă cât şi în cea activă. Armata şi instituţiile componente
ale sistemului naţional de apărare sunt singurele structuri unde se face
periodic o analiză a stării moralului la cei activi. La rezervişti aproape nu
mai este nevoie, se vede din acţiunile şi cererile – îndreptăţite – ale
asociaţiilor acestora. Cu toate astea, din când în când particip la adunări ale
rezerviştilor, în diferite garnizoane, pentru a afla în mod direct care este
atitudinea acestora şi să îmi fac o ideea supra modului în care ministerul,
ţara pot conta pe aportul lor. Să nu uităm că situaţia rezerviştilor şi modul
în care aceştia sunt trataţi de noi acum, este un indicator şi un barometru
care arată celor activi ce îi aşteaptă. Lovind, deci, în rezervişti, practic
lovim în toată armata, fie ea activă sau în rezervă pentru că, parafrazând un
dicton arhicunoscut, se poate spune că activii de azi sunt rezerviştii de
mâine, dar şi că rezerviştii de azi pot deveni activi mâine. Cine face
diferenţă între ei, nu ştie ce înseamnă armata.
M.N.: Ce
aţi făcut din ceea ce v-aţi propus, cum staţi cu planul personal, cât la sută e
îndeplinit?
C.D.: Sunt unele realizări, dar ele
pălesc în faţa nevoilor şi problemelor pe care le avem de rezolvat, cele mai
multe de ordin financiar sau legate de buget. Pe de o parte, am reuşit să
promovăm nişte atitudini pro-active pentru cunoaşterea obligaţiilor pe care
oamenii le au faţă de sistemul bancar vizavi de împrumuturi: acordăm consiliere
pentru cei care au greutăţi în sfera împrumuturilor, vrem să lansăm un program
care să contribuie la creşterea calităţii vieţii – a fost popularizat şi pe
site-ul ministerului un program de cooperare cu furnizori, care să ofere cu
discount comercial produse şi servicii personalului militar – şi derulăm
discuţii cu sistemul bancar pentru a obţine unele condiţii preferenţiale pentru
personalul armatei. Mi se pare normal să încercăm să îi ajutăm astfel, având în
vedere situaţia financiară naţională şi internaţională.
Am reuşit să eliminăm şi
unele cutume vechi. Am restrâns astfel activitatea comandamentului logistic în
aşa fel încât acesta să se ocupe numai de problemele logistice operaţionale şi
nu de probleme ce excedau aceste sarcini.
Am reuşit să aducem pe masa
guvernului problema pensionarilor militari.
Din altă perspectivă, cea
operaţională, având în vedere faptul că realităţile bugetare actuale şi
imediate nu sunt încurajatoare, ne gândim la obţinerea unor fonduri
suplimentare prin vânzarea infrastructurii în exces, nu neapărat a armatei ci
din întreaga societate, iar sumele astfel obţinute să fie folosite în domeniile
prioritare ale tuturor ministerelor din care înzestrarea armatei este una
vizată.
O preocupare de frunte o va
constitui creşterea calităţilor individuale ale luptătorului iar acest
deziderat nu se atinge cu bani puţini. Vrem să aducem armata, personalul
militar, la un nivel de pregătire şi instruire dar şi înzestrare cât mai
apropiat cel al militarilor ţărilor NATO din poziţiile fruntaşe.
Bănuiesc că sunteţi la
curent cu eforturile pe care le facem pentru îndeplinirea datoriilor ce ne
revin în ceea ce priveşte misiunea de poliţie a spaţiului aerian românesc. Aici
provocările sunt foarte mari, dar încercăm să recuperăm ce nu au făcut alţii în
patru ani. Sub acest aspect eram într-o situaţie foarte jenantă faţă de aliaţi.
Printr-o cerere de ofertă, solicitasem partenerului american un set de avioane
F-16 pentru a acoperi o perioadă de tranziţie de 10-20 de ani până am fi putut
avea acces la avioane de generaţia a 5-a. Guvernul precedent, după ce a făcut
cererea a lăsat lucrurile în coadă de peşte sau mai bine zis le-a abandonat.
Situaţia era nu numai jenantă dar şi deosebit de dificilă pentru că dacă mai
întârziam pierdeam trenul şi rămâneam cu o categorie de forţă în aer, la
figurat, nu la propriu. Da, este adevărat că au apărut şi discuţiile legate de
variantele Grippen şi Eurofighter, ale căror oferte erau poate tentante, dar
aveau o mică problemă legată atât de şcolarizarea şi instruirea piloţilor, cât
şi o altă problemă, pe cât de simplă, pe atât de spinoasă. F-16, ca şi viitoarele
F-35, sunt ca şi MIG-urile noastre – avioane cu un singur motor. Eurofighter,
spre exemplu, este un avion bimotor. Luând în calcul necesarul de ore de zbor
şi consumul de carburanţi ridicat pentru unele variante europene, costurile ar
fi fost mult mai mari şi nu ni le putem permite în perioada următoare. Este
simplu, dureros de simplu. Încercaţi să vă puneţi în situaţia unui cumpărător
care nu are bani să cumpere o maşină nouă, ci numai una la mâna a doua. Vine la
el un dealer care îi propune o maşină nouă ultimul tip, pe un preţ convenabil,
poate chiar gratis şi cu asigurările plătite pe câţiva ani, şi cu garanţie
gratuită 5 ani. La prima vedere, oferta este de nerefuzat, dar omul se uită
întâmplător la consum şi realizează că, dacă o cumpără, o va ţine în faţa casei
pentru că îl omoară preţul carburantului şi intretinerea. Cu alte cuvinte, nu
dai pe maşină cât dai pe benzină. În această situaţie, având în vedere
perspectivele pieţei, necesităţile operative, nevoile de infrastructură
portuară în cazul celorlalte variante, posibilităţile financiare ale ţării,
varianta aleasă este singura pe care ne-o putem permite acum şi în perspectivă.
Vă pot spune ca cifre, că aparatele F-16 pe care le vom lua de la portughezi au
resursă de viaţă activă de 4-5000 de ore de zbor, ceea ce înseamnă cam 200
ore/aparat pe an, mult mai mult decât zburăm la ora actuală cu MIG-urile. Luaţi
în calcul şi faptul că armata plăteşte TVA-ul pentru combustibilul folosit, în
timp ce unii transportatori civili deduc această taxă de la preţul
combustibilului. Noi la ora actuală realizăm o cincime din numărul de ore de
zbor planificat, din motive financiare. Dacă am fi luat un avion bimotor, de
exemplu, numărul de ore de zbor pe care ni-l puteam permite financiar s-ar fi
înjumătăţit. Or, asta nu ar fi însemnat capacitate operativă. Degeaba ai zece
avioane noi-nouţe dacă nu îţi poţi permite să le ridici în aer şi le foloseşti
doar pe pliantele de reprezentare sau le scoţi din hangar doar la vizite sau
zile festive.
O altă realizare este faptul
că am reuşit să depăşim chiar şi aşteptările partenerului american în ceea ce
priveşte acordurile tehnice legate de scutul antirachetă. Iar acest lucru s-a
realizat într-o perioadă plină de frământări interne şi externe, de complicaţii
politice, de concentrare pe direcţii multiple, în condiţiile în care alt stat
partener european a dat înapoi. Având în vedere situaţia actuală, realizarea
este cu atât mai importantă, pentru partenerul strategic dar şi pentru noi, cu
cât până acum, ca şi în cazul avioanelor, totul se rezumase la promisiuni. Noi,
în acest timp scurt plin de probleme destul de spinoase, am oferit fapte, nu
vorbe. Sub acest aspect, poate cineva cu atribuţiuni constituţionale specifice,
ar trebui să îşi asume răspunderea politică pentru starea în care se găseşte
armata şi apărarea ţării la ora actuală.
M.N.: Aţi început un proiect de lege a
pensiilor militare. În ce stadiu se află, cum au colaborat celelalte
instituţii, inclusiv asociaţiile rezerviştilor, şi când credeţi că va fi gata.
Sunt şanse să vadă lumina zilei până la viitoarele alegeri?
C.D.: Aşa cum am promis, am oprit jefuirea
pensionarilor, printr-un memorandum care a pus capăt procesului de reţinere a
unor sume ce urmau a li se impune pentru anul 2011. Am avut, în acelaşi timp,
discuţii în vederea readucerii pensiilor diminuate prin revizuire la nivelul
anului 2010, dar aici am fost opriţi de un fapt pe care nu ştiu cum să îl
calific. După cum ştiţi, la MApN
identificasem de acum câteva luni resursele finanţării acestui process, dar au
fost probleme la Interne,
unde ministrul de atunci, Ioan Rus, a informat în Guvern că sumele necesare
s-ar ridica la 300 milioane Euro, sumă pe care, cu toate eforturile, bugetul
statului nu o putea acoperi. Nu pot învinui pe cineva de rea-voinţă, dar acum,
după rectificare şi reluarea calculelor, suma necesară este infinit mai mică
şi, mai mult, este chiar identificată. Iniţiativa noastră, de a lucra împreună
cu specialişti din Sistemul Naţional de Apărare la proiectele legii pensiilor
şi altor legi specifice, a dus la consultări şi revederi ale calculelor.
Astfel, actualul ministru de interne, domnul Duşa, a ajuns la o cifră cu totul
diferită: suma necesară pentru aducerea pensiilor respective la nivelul lui
2010 era, de fapt, de 9 milioane de lei, nu 300 milioane Euro.
M.N.: Legat tot de rezervişti, aveţi veşti
bune privind recuperarea sumelor pentru cei cărora le-au scăzut pensiile prin
recalculare sau revenirea la pensiile din Decembrie 2010?
C.D.: Intenţionăm să promovăm un act normativ în
următoarele două săptămâni prin care să rezolvăm mult discutata şi disputata
problemă a pensiilor diminuate în urma revizuirii, în sensul revenirii la
cuantumul din decembrie 2010. Dar va trebui să găsim soluţii să dăm înapoi oamenilor
ceea ce li s-a luat în mod abuziv, chiar dacă o vom face în tranşe lunare, dacă
nu există sume disponibile pentru acordarea acestor sume în totalitate, într-o
singură tranşă. Asta se va face abia în anul care vine. Cu toată bunăvoinţa, nu
există posibilitatea acum. Acelaşi lucru îl intenţionăm în ceea ce priveşte
capitolul 4 al Legii 329.
M.N.: Cum
stăm cu echiparea, dotarea şi drepturile militarilor din teatrele de operaţii?
Întrebarea ar putea suna deplasată având în vedere perspectiva retragerii trupelor
din Afganistan, dar să nu uităm că armata are nevoie de dotare în permanenţă şi
misiunea principală este apărarea teritoriului, iar dotarea trebuie să fie
aceeaşi.
C.D.: Aţi pus degetul pe rană. Guvernele
precedente au scăzut dramatic bugetul apărării, în condiţiile în care
temperatura politico-militară internaţională este în continuă creştere. Această
anomalie este de neexplicat şi poate o altă justiţie, a altui stat, ar fi taxat
acest gest foarte drastic, mergând până la subminarea capacităţii de apărare a
ţării. Pentru unii, armata înseamnă defilare, urale, onoruri, grade, retragere
cu torţe, ceva frumos de privit şi atât. Mulţi, însă, uită un lucru, şi aici
vreau să transmit un mesaj tuturor celor care îşi pun întrebarea ce vor şi
militarii ăştia, că doar nu e război să ceară bani: Armata trebuie să fie
echipată, înzestrată, dotată, instruită, pregătită în permanenţă, ca şi cum a
doua zi ar trebui să plece la luptă. Asta înseamnă o armată pregătită pentru
apărare. Până şi pompierii, despre care se spune că acţionează numai atunci
când arde, sunt pregătiţi în orice moment al zilei pentru a interveni la timp
cu toată capacităţile. Lipsa intervenţiei sau întârzierea duc la pierderea de
vieţi omeneşti si pagube materiale. Luaţi exemplul ultimului incendiu din
Capitală, atât de mediatizat. Degeaba au venit unele maşini de pompieri în 15
minute dacă nu erau echipate pentru a ajunge la etajele superioare. Prezenţa nu
e suficientă, mai e nevoie şi de dotare. Vă daţi seama ce înseamnă lipsa de
pregătire şi dotare a unei armate care trebuie să intervină în câteva ore
poate? Nu înseamnă un apartament ars, ci o ţară
ocupată sau distrusă. Pentru armată arde mereu, dar nu se vede flacăra. Când ai
văzut-o, e prea târziu. De asta spun: nu ne putem juca cu bugetul apărării.
Momentele de criză pot diminua bugetul, dar există nişte limite sub care nu se
poate trece. Alte state fac evaluări periodice prin care ajustează atât bugetul
armatei la nevoile momentului, cât şi efectivele la posibilităţile bugetului.
Revenind la militarii din
teatrele de operaţii, unde încă nu am ajuns, dar mi-am propus să mă duc în
perioada imediat următoare, să nu credeţi că nu ştiu că militarii noştri merg
în PX-urile aliaţilor şi îşi cumpără pe banii proprii accesorii şi echipamente
care le sunt necesare pentru îndeplinirea misiunii şi pe care noi ca stat ar fi
trebuit să le asigurăm. Este trist, este jenant, este, dacă vreţi, revoltător.
Iar unii spun că se duc acolo să se îmbogăţească. Până acum nu am putut ajunge
în teatrul de operaţii din Afganistan, timpul a fost scurt, apoi au fost impuse
restricţiile de zbor de pe timpul verii, dar intenţionez să ajung acolo cât de
curând.
M.N.: Ce
ne puteţi spune despre sistemul asigurărilor medicale? În interviul precedent
discutam despre drepturile militarilor activi şi în rezervă la asistenţa
medicală gratuită.
C.D.: Da, şi aici altă nedreptate.
Colegii noştri din celelalte componente ale Sistemului Naţional de Apărare
beneficiau de reţete gratuite pentru medicamente în timp ce MApN oferea numai
compensate. Legea 80 stipulează dreptul la asistenţă medicală gratuită şi
atunci am luat măsuri ca măcar în ceea ce priveşte medicamentele, aceasta să
fie respectată. Mai sunt şi alte aspecte care trebuie puse la punct în sistemul
medical, am mai vorbit despre asta la interviul precedent, deocamdată atât s-a
putut face. Sunt aspecte care ţin de corelări ale prevederilor şi ordinelor
MApN cu altele venind de la Ministerul Muncii, al Sănătăţii, ca să nu mai
vorbim de Finanţe. Am avut o discuţie cu directorii spitalelor militare şi ceea
ce am aflat vizavi de sistemul sanitar, de fondurile obţinute de casa de
asigurări de sănătate OPSNAJ, m-a pus pe gânduri. Dacă fondurile respective ar
intra în bugetul spitalelor, am avea posibilitatea susţinerii acestora.
M.N.: Ce
puteţi spune despre sprijinul factorului politic, al primului ministru faţă de
nevoile armatei. Aţi afirmat că dacă nu veţi avea sprijin pe măsura
necesităţilor şi posibilităţilor, veţi demisiona, dar nu fără luptă. Sincer,
aţi întâmpinat piedici politice la unele măsuri sau reforme pe care aţi dorit
să le introduceţi?
C.D.: Ce să vă spun, diferenţe de
opinii, puncte de vedere divergente există. Să nu uităm totuşi că în această
coaliţie coabitează partide cu orientări nu numai politice, ci chiar doctrinare
şi de viziune diferite. Deci este normal ca şi căile sau metodele de atingere a
scopurilor comune să fie uneori diferite. Dar, până la acest moment, pot afirma
că singurele piedici majore au fost cele care ţin de finanţare sau, mai bine
zis, de buget, dar şi de acordurile deja semnate cu FMI. Spun asta cu toată
răspunderea şi nu am ce să reproşez vreunui membru al guvernului sau
primului-ministru sub aspectul lipsei de înţelegere sau împotrivirii în
derularea unor proiecte sau intenţii. Să vă dau un singur exemplu: problema
semnării acordului pentru avioanele multirol, la nivel de necesitate,
principial, a fost înţeleasă şi însuşită de primul-ministru în nu mai mult de
un sfert de oră.
M.N.:
Oricum ar fi, după alegerile din iarna guvernul se va schimba. Consideraţi că
aţi făcut ceea ce v-aţi propus? Aveţi argumente pentru a fi menţinut ca
ministru dacă USL va câştiga alegerile?
C.D.: Dacă alţii vor considera
mulţumitoare activitatea mea sau nu pentru a fi menţinut sau renumit pe această
funcţie după alegeri, este o problemă pe care eu nu o pot anticipa. Personal,
nu am urmărit şi nu urmăresc asta. Nu am ambiţii personale pe acest subiect.
Dacă am făcut ceva în acest scurt mandate, nu am făcut nici pentru mine
personal, nici pentru familia mea şi – sper să nu fiu interpretat greşit de
colegi – nici pentru alianţa USL sau PNL. Am acceptat această nominalizare
pentru că am fost militar, cunosc fenomenul şi am vrut să fac ceva pentru
instituţie, pentru haina şi demnitatea militară. Sunt cu conştiinţa împăcată,
nu am ce să-mi reproşez şi pentru mine asta contează. M-aş bucura să pot
continua activitatea, pentru că am convingerea că ceea ce am început este ceva
bun şi necesar armatei, dar atât. Eu cunosc foarte bine cum se lucrează în
armată. Este o muncă nenormată, pe care unii o fac pentru că nu au încotro,
alţii pentru că vor să facă ceva de care să fie mândri dar resursele nu le
oferă posibilitatea să o facă şi eficient în timpul optim, alţii ca să
promoveze. Nimic nu îmi este străin din activitatea din interiorul sistemului;
este păcat însă că activitatea, ca şi viaţa atâtor oameni, este împiedicată de
factori care nu ţin de voinţa lor. Şi este frustrant şi pentru mine că, uneori,
nu pot face mai mult pentru ei şi mă refer aici, atât la militarii activi, cât
şi la cei din rezervă. Oamenii aceştia merită tot respectul, respect de care nu
s-au prea bucurat. Activitatea lor este stropită şi la propriu şi la figurat cu
sânge, de aceea merită un ministru, o conducere care să îi înţeleagă şi să îi
respecte, indiferent care va fi acela.
M.N.: Ce
mesaj aveţi acum pentru cei care şi-au pus speranţele în dumneavoastră şi se
văd uşor dezamăgiţi vizavi de aşteptările lor?
C.D.: Nemulţumirile lor sunt profunde,
reale şi justificate. Nu te poţi aştepta la urale de satisfacţie din partea
unor oameni cărora li s-au luat drepturile. Fără a da vina sau a găsi o culpă
fie ea şi neintenţionată, regret faptul că domnul Ioan Rus (dacă e să mă refer
strict la problema rezerviştilor cu care m-am întâlnit azi) a raportat nişte
date false vizavi de necesarul de fonduri pentru revenirea pensiilor
poliţiştilor la nivelul celor din 2010 pentru cei cărora le-au fost diminuate.
Dacă ar fi raportat cifra reală, poate acum situaţia era deja rezolvată, iar
pensionarii aveau o grijă în minus. Nu exclud faptul că suma avansată de domnul
Rus ar fi putut include în acele 300 de milioane de Euro, toate restanţele care
ţin de nevoile de personal, care includ plata pensiilor, salariilor,
sporurilor, deconturilor, normei de hrana sau echipament, dar asta ar evidenţia
o neînţelegere a fenomenelor care este destul de gravă pentru un ministru.
M.N.: Cum
aţi concluziona discuţia privind bilanţul personal?
C.D.: Aş vrea să termin într-o notă
optimistă, printr-o zicală populară: Nu mor caii când vor câinii. Sunt convins
că vom trece această perioadă şi vom ieşi aşa cum am ieşit din atâtea situaţii
ca indivizi, ca neam, dar este păcat că oamenii au trebuit să treacă şi prin
aceste momente. De-a lungul istoriei am avut conducători şi mai buni şi mai
răi. Unii conducători au rămas în conştiinţa neamului, de alţii s-au lipit doar
colbul şi blestemele oamenilor. Peste toate a rămas ţara.
Să avem grijă să nu o pierdem. Eu sunt, cum spuneam, un optimist şi sunt
convins că vom trece şi peste aceste timpuri deloc fericite. Datorăm acest
lucru celor dinaintea noastră ca şi celor ce vor veni după noi.
M.N.: Vă
mulţumesc domnule ministru şi vă reamintesc că oltenii vă aşteaptă să îi
vizitaţi.
C.D.: Şi eu vă mulţumesc şi mulţumesc pe
această cale tuturor celor care m-au înţeles şi ajutat în activitatea mea până
acum.
